Este cunoscut faptul că formarea deplină a sistemului nervos central (SNC) se definitivează în jurul vârstei de 18-20 ani, însă acesta parcurge o serie de stadii de dezvoltare care, în special la copilul mic, nu trebuie trecute cu vederea.
De ce este important să cunoaștem aceste etape? Întrucât, nestimulat, copilul va evolua mult mai dificil sau chiar va stagna fară posibilitatea de recuperare. Perioada de însușire a primelor cunoștinte este critică într-o oarecare măsură, fiindcă dacă cel mic nu primește în acest interval cantitatea necesară de informații, capacitatea ulterioară de a deprinde/învață va fi scăzută. De ex se cunoaște cazul copiilor izolați de societate până la 8-10 ani (copiii-mowgli) care nu își mai pot dezvolta vorbirea și multe alte deprinderi uzuale. De asemenea, este foarte important de știut că dezvoltarea motorie este strâns legată de dezvoltarea vorbirii: cu cât copilul se mișcă mai bine, cu atât mai bine își vă însuși vorbirea, retardul motor fiind foarte des asociat cu retardul psiho-verbal. Caracterul monoton al programului și deficitul de exerciții influențează vădit asupra dezvoltării psihice la copilul mic. Trebuie menționat și faptul că, contactul nemijlocit cu mediul înconjurător ajută copilul să se diferențieze de acesta și contribuie la formarea ideii de EU, ceea ce este deosebit de important pentru viață lui psiho-emoțională ulterioară.
Între 3-6 luni apare capacitatea de a menține stabile anumite grupe de mușchi și apucarea este din ce în ce mai puternică , iar în perioada 6-12 luni mișcările sunt deja coordonate, cu grad crescut de complexitate. După 12 luni începe „învățarea exploratorie”. Doar în al doilea an de viață se pun bazele activității psihice, coroborate cu mersul de sine stătător și vorbirea activă. În această perioadă apare și „învățarea primară” , formarea ansamblurilor de neuroni care servesc drept temelie pentru adâncirea formelor de cunoștinte în viitor. Din acest motiv începând de la 2 până la 4 ani se schimbă și purtarea copilului, acesta fiind mai agitat, tinzând spre autonomie personală, cel mic devenind capricios, conflictual, opozant.
Cea mai importantă perioadă de evaluare a dezvoltării neuropsihice şi de depistare a semnelor patologice din partea sistemului nervos central este perioada primului an de viaţă, când se petrec cel mai intens procesele de mielinizare şi maturizare a sistemului nervos, perioada în care remediile terapeutice de recuperare a funcţiei SNC sunt cele mai eficiente.
Pentru aprecierea rapidă a gradului de dezvoltare psiho-motorie a sugarului sunt necesar de luat în calcul următoarele repere:
- nou-născutul – reacţionează la sunete, tonusul muşchilor este mărit în flexori, reflexul “mers automat”;
- la sfârşitul primului trimestru (3 luni) începe să gângurească, zâmbeşte, ţine capul;
- la sfârşitul trimestrului 2 (6 luni) gângureşte, cunoaşte mama, deosebeşte membrii familiei de cei străini, stă pe şezut, se târăşte în toate părţile;
- la sfârşitul trimestrului 3 (9 luni) spune da-da, ma-ma, ta-ta, se ridică şi se sprijină în poziţie verticală, face primii paşi cu sprijin;
- la sfârşitul trimestrului 4 (12 luni) spune 2-4 cuvinte, înţelege comenzile simple, merge singur;
- la 1,5 ani spune multe cuvinte, chiar în propoziţii simple, uneori se plimbă singur;
- la 2 ani vorbeşte bine în propoziţii simple, aleargă bine.
Mai jos vom explica pe larg care sunt etapele dezvoltării sistemului nervos central de la stadiul de nou-născut până la adolescență, după aceasta perioadă urmând o definitivare a achizițiilor obținute :
La nou-născut predomină mișcările impulsive, care se opresc după o lună, datorită dezvoltării concentrării auditive și vizuale. Bebelușul prezintă mişcări fără scop, fără efect precis, subordonate reflexelor tonice primitive, de postură; postura simetrică cu predominanţa tonusului pe flexori; în decubit ventral păstrează poziţia de flexie; poate întoarce capul într-o parte.
La 1 lună – în decubit dorsal păstrează poziţia de flexie, dar se reduce gradul de flectare la nivelul membrelor inferioare; din decubit dorsal se întoarce parţial pe o parte; membrele vor lua poziţii în funcţie de postura capului datorită prezenţei reflexelor tonice cervicale; din decubit ventral ridică pentru câteva momente capul şi poate să-l întoarcă lateral; gambele execută mişcări de târâre; reflexul de prehensiune prezent; în ortostatizm este prezent reflexul de păşire; urmăreşte un obiect dintr-o parte a poziţiei mediane; reacţionează la sunetul clopoţelului, fixează chipul adultului, încetează plânsul când i se vorbeşte.
La 2 luni – ţine mâinile predominant în pumn; ridicat de pe pat îşi menţine singur capul; prinde cu mâinile pentru scurt timp; din decubit ventral ridică capul pe câteva secunde; extenzie mai bună a membrelor inferioare; urmăreşte cu ochii şi capul în unghi de 90 grade; zâmbeşte că răspuns; începe să vocalizeze.
La 3 luni – ţine mâinile ocazional în pumn; prinde un obiect plasat în mână pentru scurt timp; întoarce capul spre obiecte; le fixează şi le urmăreşte direcţia; în poziţie ventrală se sprijină pe antebraţe pentru a-şi susţine capul ridicat (“poziţia păpuşii”); îşi analizează mâinile; zâmbeşte şi vocalizează când i se vorbeşte; priveşte faţa, râde, gângureşte.
La 4 luni – ţine bine capul ridicat când este în poziţie şezândă; din decubit ventral se spijină pe palme, ridicându-şi capul şi trunchiul; întoarce capul în ambele sensuri şi în direcţia sunetului (dispariţia reflexelor tonice cervicale); întinde mâna după obiect, îl prinde şi-l aduce la gură, râde spontan.
La 5 luni – ridică capul din poziţie decubit dorsal, se răsuceşte de pe o parte pe alta; începe poziţia şezândă cu sprijin; se dezvoltă mişcările simetrice controlate.
La 6 luni – se rostogoleşte pe burtă şi spate; se târăşte în toate sensurile; păstrează poziţia şezândă cu mişcarea capului în toate direcţiile; face prehensiune palmo-cubitală; transferă obiectele dintr-o mână în alta, îşi recunoaşte mama; distinge chipurile familiale de cele străine, gângureşte.
La 7 luni – se ridică din decubit dorsal în poziţia şezândă; se sprijină pe membrele inferioare, îşi duce picioarele la gură, examinează cu interes o jucărie, vocalizează silabe.
La 8 luni – stă pentru scurt timp în ortostatism cu suport, apoi îşi flectează membrele inferioare (astazia, abazia); face prehensiunea palmo-radială; apare reflexul paraşutei; duce la gură toate obiectele; loveşte obiectele de masă; începe lalalizarea (da-da, ma-ma).
La 9 luni – se ridică în patru labe; se ridică în picioare cu sprijin; face prehensiunea police-indice; bea dintr-o cană cu asistenţă, face “tai-tai”; se supără dacă este certat.
La 10 luni – se târăşte, merge în patru labe cu abdomenul aproape de sol; poate merge sprijinit de o mână; primele trei degete ale mâinii au importanţă tot mai mare; se deplasează după jucărie.
La 11 luni – stă singur câteva secunde; se plimbă cu sprijin; foloseşte două cuvinte cu sens.
La 1 an – poate să meargă singur; face pensă digitală; ajută la îmbrăcat; înţelege câteva comenzi, spune succesiuni de cuvinte cu sens.
La 1,6 ani – urcă scările cu spijin; se urcă pe scaun; aleargă cu genunchii ţepeni şi uneori pe vârfuri; poate merge cu păpuşa în braţe; construieşte un turn din 2-3 cuburi, încearcă să se alimenteze singur; arată părţile corpului; foloseşte mai multe cuvinte inteligibile; începe vorbirea propoziţională, dispare ambidextria, copilul începe să se folosească mai mult de o mână (se instituie lateralitatea predominantă).
La 2 ani – aleargă bine; urcă şi coboară scările singur, cu ambele picioare pe aceiași treaptă; loveşte mingea cu piciorul; urcă pe mobilă; deschide uşa; vorbeşte în propoziţii de 2-3 cuvinte; foloseşte pronumele personal; ajută la dezbrăcât; întoarce o singură pagină dintr-o carte; construieşte un turn de 4-6 cuburi; gest grafic circular; copiază o linie orizontală cu creionul; ascultă poveşti din cărţi cu poze.
La 3 ani – urcă scările folosind picioarele alternativ; merge pe bicicletă; stă într-un un picior; îşi cunoaşte vârsta şi sexul; îşi spală mâinile; construieşte un turn din 9 cuburi; imită grafic cercul şi crucea; spontan desenează ghemul; recunoaşte culoarea roşie.
La 6-8 ani copilul este mai sensibil, obosește repede, în schimb are bune aspecte precum motricitatea, vorbirea și analizatorii.
La 10-15 ani apar dereglările specifice hormonale și psiho-vegetative. Impulsivitatea este la cote înalte, conștientizarea capacității proprii versus dorințe, vreau mult/pot puțin, este generatoare de conflicte atât interioare cât și cu mediul înconjurător. Apare imitația, găsirea de modele, conflictul cu adulții, apatia, dezinteresul, lipsa de scop.
După vârstă de 15 ani, toate achizițiile se stabilizează și nu mai apar modificări semnificative, motiv pentru care etapele anterior descrise sunt cele mai importante pentru dezvoltarea unui adult echilibrat și armonios.